Tehnici comportamentale

Psihoterapia comportamentala isi propune disparitia directa a simptomului pacientului. Premisa fundamentala de la care se porneste este aceea ca orice comportament, normal sau anormal, este produsul a ceea ce a invatat sau nu individul. Pe baza lucrarilor lui Watson (1913), creatorul teoriei behavioriste, numerosi autori au dezvoltat principii si teorii ale invatarii care au stabilit bazele terapiei comportamentale.

Din aceasta perspectiva, simptomul este un raspuns conditionat la un stimul si continua sa apara chiar si atunci cand acest raspuns a devenit inadaptat pentru organism sau chiar daunator. Asadar, tulburarile psihice sunt deprinderi invatate sau raspunsuri dobandite in mod involuntar, repetate si intarite de stimuli specifici din mediu. In vederea vindecarii sale, pacientii aflati in terapie vor invata noi alternative comportamentale care vor fi exersate atat in cabinet, cat si in afara lui. Terapia comportamentala se axeaza pe reorientarea (reconditionarea) conduitei, vizand exclusiv simptomele, a caror disparitie atrage dupa sine vindecarea tulburarii. Cauzele si conflictele interioare ale pacientului vor fi ignorate.

Tehnicile psihoterapiei comportamentale se refera la: inhibitia reciproca, inhibitia conditionata, aversiunea conditionata, desensibilizarea sistematica, training-ul asertiv. Inhibitia reciproca

Se bazeaza pe instalarea unui raspuns antagonist fata de cel obisnuit, la un stimul care genereaza raspunsuri inadaptate. Mai concret, aceasta tehnica permite declansarea unor raspunsuri comportamentale antagoniste anxietatii. De exemplu, se poate conditiona un raspuns de relaxare si calm la cei care, in urma unui accident de masina, dezvolta o stare de fobie la folosirea autovehiculului. Intr-o atmosfera de securitate afectiva oferita de terapeut, pacientul se antreneaza in conditionarea relaxarii, trecand pe la locul accidentului.

Inhibitia reciproca se utilizeaza in special in situatiile in care simptomul este legat (sau evolueaza) cu o stare anxioasa, urmarindu-se dobandirea unei tolerante tot mai mari la situatiile de care se teme pacientul: fobii, obsesii, diverse disfunctii sexuale etc.

Inhibitia conditionata (practica negativa)
Se refera la aplicarea (in sens invers) a teoriei formarii reflexelor conditionate. Din aceasta perspectiva, repetarea excesiva a unei obisnuinte de raspuns nu duce la intarire, ci la stingerea raspunsului respectiv. Astfel, se creeaza un dezgust conditionat fata de raspunsul primar devenit simptom. De exemplu, dupa manifestarea spontana a balbismului, pacientul trebuie sa se balbaie in mod voluntar. Tehnica este frecvent utilizata in cazul ticurilor si balbismelor.

Aversiunea conditionata
Modelele negative de comportament sunt inlaturate prin metoda clasica a sanctiunilor. Tehnicile de aversiune au o mare varietate (de pilda, probele de aversiune in cazul dezintoxicarii etilice sau utilizarea soneriei in combaterea enurezisului nocturn la copii). Prin intermediul acestei tehnici, raspunsurile dezadaptative vor fi stopate pentru o perioada de timp si va aparea posibilitatea producerii unor modificari semnificative in stilul de viata al pacientului.

Desensibilizarea sistematica
Termenul de desensibilizare sistematica apartine lui Wolpe (1969). In cadrul acestei tehnici, pacientul este invatat sa se comporte cu calm, in prezenta unor stimuli reali sau imaginari care ii provoaca anxietate. Tehnica include urmatoarele etape: invatarea relaxarii (relaxare progresiva Jacobson, tehnici de hipnoza, meditatie); stabilirea ierarhiilor (in ordine descrescatoare, de la situatia cea mai anxiogena pana la cea mai putin anxiogena); procedeul desensibilizarii (aflat in stare de relaxare, pacientul este solicitat sa-si imagineze sau sa se confrunte cu situatiile reale de care se teme, sedintele luand sfarsit in momentul in care va disparea anxietatea). Tehnica desensibilizarii sistematice are urmatoarele aplicatii: fobii (agorafobie, claustrofobie etc), obsesii, disfunctii sexuale (ejaculare precoce, impotenta, vagininsm, dispareunie, frigiditate), unele tulburari psihosomatice, combaterea dependentelor (de alcool, tutun, droguri, mancat excesiv, joc patologic).

Training-ul asertiv
In esenta, training-ul asertiv consta in antrenarea unor deprinderi si abilitati de relationare in diverse situatii interpersonale in care nu ne simtim prea confortabil. Beneficiarii training-ului asertiv vor fi invatati sa solicite, intr-o maniera simpla, directa si deschisa, propriile drepturi si sa refuze unele sarcini. De altfel, comportamentul asertiv reprezinta calea de mijloc intre agresivitate si supunere. Antrenamentul asertiv este similar cu tehnica jocului de rol. Terapeutul isi asuma rolul tipic al unei persoane sau clase de persoane (de exemplu, figuri autoritare, membri ai sexului opus, vanzatori etc.), iar beneficiarul exerseaza tehnici interpersonale variate in care isi asuma un rol mai degraba dominant si activ decat unui pasiv si submisiv. In final, aceste noi roluri vor fi jucate in viata reala, consolidandu-i siguranta de sine si sentimentul de eficacitate personala.