Studii de caz. Tricotilomanie

Pacienta S. M., in varsta de 23 de ani, studenta, se prezinta la cabinetul de psihoterapie pentru a urma "cateva sedinte de hipnoza" in vederea tratarii tricotilomaniei care o afecteaza. Conform D.S.M.-III-R sunt stabilite urmatoarele criterii de diagnostic pentru aceasta tulburare:
a. incapacitate recurenta de a rezista impulsurilor de smulgere a parului propriu, ducand la o pierdere notabila a parului;
b. cresterea senzatiei de tensiune imediat inaintea smulgerii parului;
c. senzatie de relaxare atunci cand isi smulge parul;
d. nu exista nici o asociere cu o inflamatie preexistenta a tegumentelor si nu apare ca raspuns la idei delirante sau halucinatii.

Din anamneza reiese faptul ca tulburarea a debutat in jurul varstei de 6 ani. Copilaria i-a fost marcata de neintelegerile dintre parinti, finalizate prin divortul lor. "Ma temeam ca mama sa nu renunte la mine".

Multa vreme, pacienta a negat acest comportament, incercand sa ascunda sau sa camufleze aria afectata de la nivelul scalpului. Pierderea parului este caracterizata prin suvite scurte, rupte care apar impreuna cu firele de par normal.

Chestionarele de personalitate pun in evidenta o structurare de tip accentuat a personalitatii caracterizata prin instabilitate psihica - tendinte slabe spre moderate si emotivitate - tendinte moderate.

Sedinta 1
A debutat cu explicarea in ce consta hipnoterapia, spunandu-i-se pacientei ca tratamentul va fi gradat, iar succesele se vor instala treptat. Au fost realizate pentru inceput exercitiile de greutate si caldura din cadrul antrenamentului autogen Schultz, de tipul: "Mainile si picioarele tale devin din ce in ce mai grele si mai calde."

Sedintele 2-3
S-au aplicat doua probe pentru masurarea gradului de hipnotizabilitate: inclestarea degetelor si catalepsia pleopelor. Pacienta a reactionat la ambele probe, mai mult, a devenit constienta de faptul ca poate obtine beneficii psihologice importante rezultate din starea hipnotica. S-a realizat exercitiul calmarii respiratiei din cadrul antrenamentului autogen Schultz. "Inspiri calm, expiri agitatia din corp." Relatarile pacientei aflate in stare de relaxare: "Trupul meu parca dormea, dar mintea imi ramanea deosebit de vioaie"; "Vocea dvs. intra in urechea mea si imi umplea tot capul".

Sedintele 4-5-6
Au fost dedicate aprofundarii transei hipnotice. S-a folosit tehnica bazata pe numarare, asociata cu o tehnica de imagerie vizuala (coborarea unei scari). S-a obtinut o stare de transa usoara caracterizata prin catalepsie oculara, catalepsia membrelor si anestezie. Pe fondul acestei stari, terapeutul a adiministrat urmatoarele sugestii tintite:
"Incetezi sa-ti mai rezolvi propriile probleme prin smulgerea parului";
"Ai un control perfect asupra miscarilor mainilor tale";
"Muschii fetei se relaxeaza perfect, incepand cu radacina firului de par si pana la barbie";
"Asociezi smulgerea parului cu o senzatie de durere si tensiune".
Treptat, ideile sugerate in stare de transa hipnotica au fost prescurtate, simplificate, intr-o forma care sa pastreze esentialul si care sa fie repetata si-n afara contextului terapeutic:
"Smulgerea parului - durere si tensiune";
"Ma controlez perfect in orice situatie".


Sedintele 7-8
Dupa o absenta de o saptamana, pacienta revine la cabinet si relateaza: "Acum duc mana spre firele de par, dar nu le mai smulg". S-a reluat tehnica tensiunii conditionate in urma tentativei de smulgere a parului si a fost aplicata metoda intaririi Eu-lui. De asemenea, au fost administrate o serie de sugestii menite sa duca la cresterea increderii in sine, precum si la reducerea anxietatii pacientei, sugestii de tipul:
"Deveniti o persoana puternica";
"Evitati situatiile generatoare de stres";
"Va eliberati de conditionarile negative din trecut";
"Faceti zilnic exercitii de relaxare".


Sedintele 9-10
Au fost folosite elemente din tehnica imaginii ideale (Graham, 1990) menite sa duca la construirea unei imagini pozitive fata de propria persoana. In acest sens, s-a fost utilizata metoda oglinzii. "Intr-o pozitie comoda, te relaxezi profund, tot mai profund. Acum iti imaginezi ca ai o oglinda in spate si una in fata. Arunci o privire rapida in oglinda din spate si ai imaginea ta nedorita (iti smulgi parul, esti anxioasa, lipsita de incredere in tine). Apoi privesti in oglinda din fata si ai imaginea clara a persoanei care doresti sa fii (stapana pe tine, cu un par frumos, stralucitor pe care il lasi sa creasca in voie). Acum te identifici cu imaginea pozitiva a persoanei care doresti sa fii si traiesti un sentiment corespunzator de bine si de calm interior".

Sedintele 11-12
Au fost dedicate evaluarii progreselor facute de pacienta in timpul tratamentului. Pacienta considera terapia aplicata utila si-si exprima dorinta de a practica independent o tehnica de relaxare. Stapaneste antrenamentul autogen Schultz, precum si o tehnica de autohipnoza. S-a constatat faptul ca debutul tricotilomaniei a fost legat de "pierderea" tatalui (prin divortul parintilor), iar exacerbarile tulburarii se datorau perturbarii relatiilor dintre mama si pacienta. In prezent, pacienta este casatorita si se gaseste intr-un climat afectiv securizant. In faza finala a terapiei, partenerul ei a fost inclus in programul terapeutic, fiind sfatuit sa recurga la un sistem de recompense/ intariri in fata eforturilor sotiei sale. Desi sunt cunoscute exacerbarile frecvente ale tricotilomaniei, timp de aproximativ o jumatate de an, pacienta nu a mai prezentat tulburarea respectiva.

 

 

Tehnici psihoterapeutice

Tehnici hipnotice
Definitia hipnozei
Convorbirea preliminara in hipnoterapie
Hipnotizabilitatea
Adancirea transei hipnotice
Autohipnoza
Dehipnotizarea. Revenirea din hipnoza
 
Tehnici comportamentale
Tehnici cognitiv-comportamentale
Tehnici rational-emotive si comportamentale

 

Terapie de cuplu

  • ABC-ul relatiilor de cuplu
  • Autoterapie in rezolvarea problemelor conjugale
  • Conflicte in cadrul cuplului
  • Model de comunicare eficienta in relatiile de cuplu
  •  

    Articole generale

  • Ce este psihologia clinica?
  • Ce este psihoterapia?
  • Cand ai nevoie de un psihoterapeut?
  • Cum difera psihologul clinician de asistentul social
  • Cum difera psihologul clinician de consilierul psihologic?
  • Cum difera psihologul clinician de psihiatru?
  • Cum difera psihologul clinician de psihologul scolar?
  • Ce este consilierea psihologica?
  • Ce presupune prima sedinta de psihoterapie individuala?
  • Respectarea confidentialitatii pacientului
  • Motivatia pacientului pentru psihoterapie
  • Pacientul fata in fata cu terapeutul
  • Aspecte etice ale psihoterapiei
  •  

    Introducere in psihologia clinica - Odette Dimitriu | Editura Tritonic (Decembrie 2020)
     
    Introducere in psihologia clinica - Odette Dimitriu | Tritonic Decembrie 2020
     
    Comunicare terapeutică tehnici si modele ale schimbării - editura Herald 2014
    Empatia in psihoterapie - editura Victor 2004
    Tehnici Psihoterapeutice - editura Victor 2004
    Cărti de psihologie si psihoterapie

     

    Alte articole

  • Empatia in psihoterapie
  • Psihologia elevului. Frica de examen
  • Relatia client / terapeut
  • Profesiunea de psihoterapeut
  • Tipuri de pacienti in psihoterapie