Contact

 

 

 

 

Hipnotizabilitatea

Hipnotizabilitatea reprezinta aptitudinea unui subiect de a atinge un anumit nivel sau o anumita profunzime a starii hipnotice. Hipnotizabilitatea constituie un dat al personalitatii relativ stabil care depinde de subiectul hipnotizat, nu de experimentator. In literatura de specialitate se specifica faptul ca aproximativ 80% din persoane sunt hipnotizabile, dintre care 3-10% pot atinge o transa profunda (J. Hoareau, 1993).

Determinarea factorilor care influenteaza hipnotizabilitatea reprezinta una dintre cele mai importante probleme ale fenomenologiei hipnotice.

Varsta

Varsta minima pentru a fi hipnotizat se situeaza intre 5-6 ani. La 7 ani, copiii sunt in general foarte buni subiecti, hipnotizabilitatea lor crescand progresiv, pentru a atinge un maximum la pubertate. Perioada 14-21 de ani este considerata cea mai indicata pentru o inductie rapida, putandu-se atinge o mare profunzime a starii hipnotice. Cercetatorii sustin ca hipnotizabilitatea descreste treptat cu varsta adulta.

Sexul

Nu se constata nici o diferenta notabila in ceea ce priveste sexul subiectului (sau al hipnoterapeutului) referitoare la hipnotizabilitate.

Coeficientul de inteligenta

Datele experimentale au evidentiat existenta unei corelatii pozitive slabe intre hipnotizabilitate si inteligenta, ceea ce pledeaza in favoarea ideii ca subiectii mai inteligenti pot sa reactioneze mai bine la sugestii hipnotice (Weitzenhoffer, 1963). Totusi, doi subiecti care poseda acelasi coeficient de inteligenta, pot avea aptitudini diferite in ceea ce priveste capacitatea lor de a atinge o stare hipnotica. Subiectii cu deficit mintal sunt greu hipnotizabili, fara a putea preciza insa, pragul minimal care sa permita intrarea in transa. Conditia este ca subiectul sa poata intelege instructiunile hipnotizatorului si sa se poata concentra asupra lor.

Profesia, nationalitatea, rasa

Unele studiile arata faptul ca persoanele care ar desfasura o activitate monotona se dovedesc a fi mai hipnotizabile decat altele. Artistii (carora li se atribuie o mare capacitate imaginativa) si oamenii de stiinta (cu o gandire analitica dominanta) inregistreaza scoruri scazute de hipnotizabilitate. Consideram ca aceste diferente se datoreaza mai degraba existentei unor factori specifici de personalitate decat unei profesii anume.

In ceea ce priveste nationalitatea, se afirma ca popoarele latine ar fi mai hipnotizabile decat cele anglo-saxone. De asemenea, asiaticii si indienii ar fi subiecti mai buni pentru hipnoza decat europenii.

Hipnotizabilitatea si personalitatea

Nici un studiu nu a permis definirea unui “ profil de personalitate ” care sa permita o anumita predictie cu privire la capacitatea unui subiect de a fi hipnotizat. Ar putea fi vorba despre un talent, cum este cel pentru muzica sau desen (E. R. Hilgard, 1968).

Un prim aspect de care trebuie sa tinem seama este cooperarea subiectului cu cel care induce hipnoza. V.A.Gheoghiu (1977) ofera un sugestiv exemplu in acest sens: „Ceea ce impresioneaza de foarte multe ori in scenele de balet este deopotriva vigoarea si supletea pe care o demnostreaza balerinul inaltandu-si partenera, ca si gratia si eleganta acesteia in avantul ei de autoinaltare . Efectul acesta nu ar mai fi posibil daca personajul feminin ar lasa totul pe seama tonusului muscular al partenerului sau. Este vorba de aceasta cooperare, de acest a merge mana in mana , ba chiar de o conduita anticipativa. Subiectul trebuie sa vina in intampinarea experimentatorului, sa nu astepte punerea in miscare a resorturilor hipnotice la a caror desfasurare sa asiste intr-o atitudine de expectativa sau pastrand acea detasare de parca altcineva si nu el este subiectul actiunii.”

In general, se considera ca persoanele hipnotizabile sunt mai sociabile, mai atrase spre grup, capabile de infruntare si cautatoare de experiente noi, inedite. Desi nu exista nici o corelatie intre imaginatie si hipnotizabilitate, absenta imaginatiei este un predictor al unei hipnotizabilitati reduse. Dorinta subiectului de a actiona conform celor sugerate, de a se supune indemnului hipnotizatorului si de a se comporta ca o persoana hipnotizata consituie cerinte esentiale in vederea producerii hipnozei. Sa nu uitam insa ca un exces de dorinta de a fi hipnotizat poate reprezenta o frana in calea hipnozei. „Hipnologul va invata repede sa se fereasca mai degraba de cei care vor sa fie hipnotizati cu orice pret decat de cei care nu stiu inca bine ce vor”. (V.A.Gheorghiu, 1977).

Personalitatea hipnoterapeutului

„Multa vreme, producerea hipnozei era pusa pe seama aproape exclusiv a insusirilor celui care inducea hipnoza. Astazi, specialistii se arata tot mai inclinati sa releve calitatile subiectului. Rolul hipnotizatorului este mai ales acela de a antrena subiectul sau, mai exact, de a-l invata sa-si demonstreze hipnotizabilitatea.

In privinta motivatiilor care il determina pe un terapeut sa practice hipnoza, acestea pot fi extrem de variate. Autorii semnaleaza o dorinta inconstienta de putere “ magica ” asupra pacientului si o nevoie de a juca un rol parental atotputernic. J. Hoareau (1993, p. 90) remarca o tendinta spre histrionism a terapeutului, precum si o nevoie paradoxala de intimitate si distantare fata de pacient. Apropiere si distantare in acelasi timp, capacitatea de a asculta atent, dar si de a actiona hotarit la momentul oportun constituie una din solutiile cele mai bune de a induce hipnoza.

Aceasta caracteristica se gaseste in stransa legatura cu abilitatea empatica pe care o dovedeste hipnoterapeutul atat in inductia hipnotica, cat si in administrarea sugestiilor terapeutice propriu-zise.

Consideram ca insusirea tehnicii hipnotice impune o pregatire psihopatologica si un stagiu de invatare a acestei tehnici pe langa un psihoterapeut experimentat. In caz contrar, un terapeut incepator fie nu obtine rezultate, fie poate provoca unele efecte negative asupra pacintilor (tulburari nevrotice sau chiar actualizarea unui potential psihotic latent).

O buna cunoastere a teoriei si practicii hipnozei, precum si increderea in validitatea terapiei aplicate pot reprezenta conditii esentiale menite sa asigure eficienta unui terapeut care practica tehnica hipnotica.

In hipnoterapie se pleaca de la principiul conform caruia individul detine o serie de disponibilitati latente autocurative, iar terapeutul trebuie sa fie suficient de abil pentru a valoriza si a actualiza aceste potentialitati. In acest sens, terapia poate sa imbrace forma unei psihoterapii centrate in exclusivitate pe simptom, ceea ce corespunde, de fapt, vocatiei primare a hipnozei. De asemenea, poate fi utilizata ca o psihoterapie de mai mare profunzime, in varianta hipnoanalizei sau a “ hipnoterapiei analitice ”.

Principiul terapeutic al hipnozei ca terapie centrata pe simptom consta in combinarea sugestiilor de intarire a Eu-lui cu cele terapeutice propriu-zise, de inlaturare a simptomului (modelul lui Hartland, 1971). Inlaturarea simptomului nu rezolva conflictele de profunzime ale pacientului, dar disparitia lui devine necesara atunci cand este vorba despre un simptom invalidant (atacuri de panica, insomnii). In schimb, abordarea hipnoanalitica considera ca simptomele prezente sunt expresia unor conflicte refulate, aceste simptome (psihice sau somatice) structurandu-se pe baza conditionarilor negative din trecutul pacientului.

Vizualizarea si imageria mintala

Tehnicile de vizualizare si-au facut proba in S.U.A. prin contributiile lui Carl Simonton (1980). Radiolog si oncolog, el cerea pacientilor, in timpul sedintelor de radioterapie, sa-si vizualizeze tumora si efectele razelor asupra ei. Rezultatul consta in obtinerea unei remisiuni mai lungi si cu efecte secundare considerabil diminuate.

Vizualizarea permite cel mai adesea practicarea unor exercitii fizice imaginare, folosite in tehnicile de reeducare la pacientii aflati dupa o lunga perioada de imobilizare. De asemenea, isi poate gasi o aplicare importanta in ceea ce behavioristii numesc tehnica de desensibilizare prin imaginatie dirijata (i se cere subiectului relaxat sa-si reprezinte situatia anxiogena). Scopul este acela de a permite subiectului sa retraiasca „ pozitiv ” respectiva experienta generatoare de stres.

In sinteza, hipnoza acorda un rol deosebit tehnicilor de vizualizare si imagerie mintala, mai ales in primele faze ale tratamentului, atunci cand i se cere pacientului sa-si reprezinte propria tulburare, pentru a se putea trece ulterior la construirea sugestiilor terapeutice.

Conf.univ.dr. Odette Dimitriu