Psihologie-Psihoterapie.ro

Adancirea transei hipnotice.

Adancirea transei hipnotice se realizeazã prin intermediul diferitelor tehnici: reprezentarea unei monede sau a unei medalii care se scufundã usor in apã, aplicarea unor “pase ” lente deasupra corpului, plecand de la cap la bazin, timp de 15 minute sau mai mult (Hoareau, 1993), tehnica numãrãrii (Hartland, 1971), concentrarea pe propria respiratie, tehnica “treptelor”, a „ asencesorului ” (atentie la fobii!) sau a “covorului zburãtor” (pentru copii). O altã tehnicã este cea a inductiei fractionate (Vogt) care constã in dehipnotizãri si rehipnotizãri succesive, tehnicã menitã sã antreneze o aprofundare a transei hipnotice, ajungandu-se la o veritabilã stare de letargie.

Starea de somnambulism nu este atinsã decat in 3% panã la 15% din cazuri. Acest aspect nu are prea mare importantã, deoarece este nevoie de o transã usoarã sau medie pentru a obtine rezultate terapeutice. Este o idee preconceputã faptul cã doar o transã hipnoticã produndã ar putea sã antreneze schimbãri terapeutice majore. Asadar, efectele terapeutice nu se obtin in functie de profunzimea transei hipnotice.

in faza de adancire a transei hipnotice se administreazã sugestiile terapeutice specifice pentru care a fost indusã hipnoza.

Tehnica sugestiilor directe este folositã in hipnoza “ traditionalã”. De exemplu, pentru o persoanã supraponderalã, sugestia terapeuticã ar putea fi de tipul: “De acum inainte, cand vei manca, te vei sãtura foarte repede. Hrana iti va fi indiferentã”.

Sugestiile indirecte sunt sugestii deschise care au in vedere activarea resurselor interne inconstiente in scopul autoinsãnãtosirii. Reluand exemplul, terapeutul ii poate sugera pacientului o situatie “ magicã ” de genul: “iti imaginezi cum treci prin usi din ce in ce mai stramte care iti provoacã subtierea corpului”.

Dacã se impune o sondare mai adancã a conflictelor interne ale pacientului, terapeutul poate utiliza, de pildã, o tehnicã care are la bazã semnalizarea ideodinamicã cu ajutorul degetului (Erickson si Rossi, 1979). in aceastã procedurã hipnoanaliticã se stablilesc mai intai semnalele ideodinamice (ridicarea degetului arãtãtor al mainii drepte pentru “ Da ” si a degetului arãtãtor al mainii stangi pentru “ Nu ”). in timpul hipnozei, aceste miscãri inconstiente si involuntare vor constitui modalitãti de rãspuns la intrebãrile terapeutului: “Inconstientul tãu poate sã rãspundã la intebãrile mele ridicand degetul arãtãtor al mainii drepte sau stangi” . Pacientul va fi intrebat in legãturã cu originea conflictului sãu, semnalele involuntare ajutandu-l sã-si furnizeze rãspunsul. Retrãirea si reevaluarea experientelor conflictuale ii permit acestuia sã aibã imagini ale unui viitor in care problema sa nu mai existã.

Reluand exemplul, o persoanã supraponderalã poate descoperi prin intermediul acestei tehnici cã hrana devine un rãspuns pozitiv la orice stare afectivã negativã pe care o trãieste. De-a lungul terapiei, pacientul va invãta sã se proiecteze in situatii in care renuntã sã mai mãnance in exces, prin dezvoltarea unui reflex de liniste si calm.